Get Mystery Box with random crypto!

Dar de ce atâta grabă? CSM a amânat subiectul cu privire la de | dumitruciorici.com

Dar de ce atâta grabă? CSM a amânat subiectul cu privire la demararea procedurii de numire a unui judecător la Curtea Constituțională. Asta în contextul care CC are pe rol dosare foarte importante.

Litvinenco: Majoritatea PSRM/P.Șor va examina mâine la comisia juridică, numiri și imunități proiectul privind numirea judecătorilor la Curtea Supremă de Justiție, printre care și Tamara Chișca-Doneva.

Membrii ANRE. Deputații socialiști și-au amintit de legea lustrației și insistă că aceasta poate servi drept instrument pentru demiterea conducerii Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în contextul în care în ultima perioadă carburanții s-au majorat în lanț.

După episodul cu CSS, Sergiu Sîrbu a depus o sesizare la ANI în privința Maiei Sandu și Veaceslav Negruța. Consilierul prezidențial: Nu am situații de conflict de interese.

Donald și Melania Trump s-au vaccinat împotriva Covid-19 în secret, când încă se aflau la Casa Albă.

Condamnare de rezonanță în România. Dosarul finanțării campaniei electorale din 2009. Elena Udrea - 8 ani de închisoare cu executare, Ioana Băsescu - 5 ani de închisoare